• Din 10 iunie, Societatea Ornitologică Română reia numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației Uite, barza!.
  • Recensământul berzelor va fi realizat în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020.
  • 2019 a fost anul cu cele mai multe cuiburi recenzate cu ajutorul aplicației, peste 3.000.

București, 9 iunie 2020. Ediția din 2020 a proiectului Uite, barza! va debuta anul acesta mai devreme decât în precedenții 3 ani. Astfel, din 10 iunie, cu ajutorul aplicației, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzelor albe. Proiectul este implementat de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.

Anul acesta am decis să schimbăm puțin perioada în care numărăm berzele albe cu ajutorul aplicației Uite, barza! și să dăm startul mai repede. Astfel, recensământul berzelor va avea loc în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020. Schimbarea datei a fost determinată de faptul că berzele se întorc mai repede la cuib și se modifică puțin și perioada de cuibărire. Până acum, cu ajutorul aplicației și a voluntarilor care au folosit-o, am reușit să facem inventarul cuiburilor de berze și să creștem gradul de protecție a acestei specii”, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.

Cum folosim aplicația?

Oricine are un smartphone poate descărca aplicația Uite, barza!, disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. Când utilizatorul se află în imediata apropiere a cuibul de barză, trebuie să pornească aplicația și GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informații: număr de păsări prezente, pe ce fel de construcție se află cuibul și dacă acesta este sau nu în pericol.

Aplicația solicită și efectuarea unei fotografii a cuibului. Precizia localizării este foarte importantă. Astfel, poziția cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicație pot fi trimise şi ulterior dacă nu există conexiune la internet. De asemenea, berzele albe și puii trebuie numărați numai la cuib. Diferența dintre păsările adulte și pui este simplă: adulții au ciocul roșu, iar puii au ciocul negru.

Specialiștii biologi vor verifica și confirma apoi datele încărcate în aplicație. Pe baza informațiilor obținute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiștii SOR, în zonele unde companiile sale de distribuție de energie electrică activează (Muntenia Sud, Dobrogea și Banat).

De asemenea, și în acest an, datele colectate prin aplicația Uite,barza! vor ajunge și la ceilalți distribuitori de energie electrică din România. Societatea Ornitologică din România își exprimă speranța ca și aceștia să se implice în protejarea berzelor albe.

În afara numărării berzelor și a cuiburilor, utilizatorii aplicației pot semnala și incidente în care sunt implicate berzele albe, cum sunt, spre exemplu, electrocutările sau coliziunile. Aplicația permite preluarea datelor GPS și realizarea unei fotografii cu incidentul. Informațiile colectate vor fi introduse în baza de date a SOR, urmând apoi să se realizeze o hartă de senzitivitate. Pe baza acesteia, distribuitorii de energie electrică pot afla cu precizie care sunt liniile unde este nevoie de teci izolatoare sau de semnalizatoare, pentru a se evita în viitor coliziunile și electrocutarea păsărilor.

4 ani de Uite, barza!

În 2020, proiectul Uite, barza! intră în cel de-al patrulea an în care implică voluntari din toată țara în protejarea berzelor albe. Datorită volumului semnificativ de informații înregistrate de către utilizatori începând cu anul 2017, aplicația reprezintă un instrument important pentru ornitologi și efortul lor de protejare a berzelor albe.

Din 2017 până în prezent, aplicația Uite, barza! a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria „Călătorii și aplicații locale” din Google Play.

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizație independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de 30 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.

Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 88 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 74 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de peste 46 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia. Enel X, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, este liderul mondial în soluții de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW gestionată la nivel global; compania a instalat 110 MW de capacitate de stocare, iar în sectorul mobilității electrice, în jur de 80.000 de puncte publice și private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.