Cea mai poluantă termocentrală din România, contestată în instanță de către Greenpeace, din cauza poluării

Greenpeace România, cu sprijinul avocaților de mediu ClientEarth, a acționat în instanță termocentrala Rovinari, pentru a forța autoritățile să ia în considerare impactul negativ al termocentralei asupra mediului și sănătății oamenilor.

Greenpeace România a înaintat o contestație legală împotriva unui permis de funcționare pe viață acordat centralei electrice pe cărbune, care este unul dintre cei mai mari poluatori din România.

Termocentralei i-a fost acordată autorizația integrată de mediu pe viață fără o evaluare completă a impactului asupra sănătății oamenilor și asupra mediului. Nicio astfel de evaluare nu a fost efectuată în cei 43 de ani de funcționare. Greenpeace România și ClientEarth susțin că autorizația permite termocentralei să emită niveluri ilegale de praf dăunător. De asemenea, afirmăm că eșecul de a efectua o evaluare adecvată a impactului asupra mediului (EIM) înainte de a acorda autorizația integrată de mediu termocentralelor nu ia în considerare nici legislația UE, nici pe cea românească.

Cele două organizații doresc ca autorizația să fie anulată și să fie efectuată o EIM completă pentru a stabili impactul probabil al proiectului asupra climei, naturii și sănătății oamenilor.

 

Avocatul ClientEarth specializat pe energie, Dominique Doyle: „Rovinari este unul dintre cei mai mari emițători de emisii de CO2 din UE și una dintre cele mai periculoase centrale electrice din punct de vedere a poluării aerului. Iar această autorizație îi oferă drum liber să polueze pe termen nelimitat, în ciuda faptului că niciunul dintre aceste riscuri nu a fost evaluat vreodată. Dacă impactul său nu este evaluat acum, poate duce la vătămari ireversibile asupra oamenilor, naturii și climei”.Potrivit unui studiu de modelare a calității aerului Greenpeace, continuarea funcționării termocentralei ar duce la daune considerabile pentru sănătatea publică, contribuind inclusiv la 490 de decese premature preconizate numai în următorul deceniu. Rezultatele modelării indică, de asemenea, că mai mult de 1.000 de persoane care locuiesc în apropierea termocentralei vor fi expuse la concentrații de dioxid de sulf nociv (SO2) care depășesc limitele Organizației Mondiale a Sănătății.

 

Poluarea din Rovinari călătorește în aval într-un sit natural protejat al UE, care conține zeci de habitate și specii acvatice amenințate. Autorizația permite termocentralei să evacueze în zonă cantități semnificative de deșeuri industriale, inclusiv substanțe periculoase, în ciuda faptului că aria este protejată. Acest lucru riscă să provoace daune suplimentare speciilor deja amenințate, dar nici acest aspect nu a fost evaluat. Autoritățile trebuie, de asemenea, să evalueze și impactul proiectului asupra mediului. Cosmin Pleșcan, coordonator de campanii la Greenpeace România, a declarat: „Impactul devastator al cărbunelui asupra climei este incontestabil. Raportul recent al IPCC al ONU clarifică faptul că Europa are nevoie de un sistem lipsit complet de energie fosilă până în 2030, pentru a se conforma Acordului de la Paris. În acest moment crucial al istoriei, și ca unul dintre cei mai mari emițători de emisii de dioxid de carbon din România și Europa, autoritățile nu pot ignora impactul termocentralei Rovinari asupra mediului. Nicio termocentrală nu ar trebui să primească o autorizație de funcționare pentru a polua pe o perioadă nedeterminată fără a evalua mai întâi riscurile.” O audiere este așteptată în următoarele șase luni.

 

Note:

Termocentrala Rovinari a fost clasată ca cea de-a 6-a unitate industrială cu cea mai mare poluare din Uniunea Europeană de către Agenția Europeană de Mediu (2014).Modelarea poluării atmosferice a fost efectuată de către Greenpeace Global Air Pollution Unit, pentru raportul „Calitatea aerului, impactul toxic asupra sănătății a extinderii permisului de funcționare pe viață a centralei electrice Rovinari”.Datele Europe Beyond Coal  preconizează că instalația va emite anual aproximativ 5 milioane de tone (MT) de CO2 și aproximativ 50 de tone de CO2 în următorii 10 ani. Asta echivalează aproximativ emisiile totale anuale din Ungaria sau Slovacia.

 

ClientEarth este o organizație care se bazează pe forța legii pentru a proteja oamenii și planeta. Sunt avocați internaționali ce caută soluții practice pentru cele mai mari provocări ale mediului înconjurător. Luptă împotriva schimbărilor climatice, protejează oceanele și fauna sălbatică, susțin o administrare solidă a pădurilor, o energie mai curată, un mediu de afaceri mai responsabil și o administrație transparentă. Cred că legea este un instrument pentru schimbări în mai bine. Din birourile din Londra, Bruxelles, Varșovia, Berlin, New York și Beijing, lucrează permanent cu legea în beneficiul mediului, iar atunci când legea este încălcată, se adresează justiției pentru a o aplica.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în peste 55 de ţări din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne, partide politice sau companii, ci se bazează mai ales pe contribuţii de la persoane fizice.